Investește înțelept
Vom avea taxă pe centrala de apartament în cinci ani. Românii ar putea plăti taxe de mediu pe centralele de apartament peste maximum cinci ani, este de părere Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost partener la casa de consultanță Deloitte.
“Am curaj să fac un pariu. În cinci ani vom avea la Bruxelles o directivă europeană care va impune taxă pe centralele de gaz folosite la încălzire și să vedem atunci cum explicăm populației pe care o îndemnăm acum să se conecteze la gaz că va trebui să le punem taxă pe centrale. Așa cum sunt taxați cei de la Complexul Energetic Oltenia și trebuie să plătească 50-60 dolari pe tona de CO2, așa se va ajunge și la centralele de apartament”
“Deci, eu vreau să facem o tranziție inteligentă. Nu vreau să fim în situația să punem populația să facă două tranziții în mai puțin de 10 ani, să-și cumpere boilere, după care să treacă pe altceva. Adică, vreau să fim inteligenți cum au fost generațiile dinaintea noastră, prin anii ’60-’70. Noi încă trăim din ce au făcut bunicii noștri prin anii ’60-’70”, a explicat Nicolescu, de altfel una dintre cele vocile avizate din sectorul energetic.
Taxa pe centrală, o idee mai veche
La finalul lui 2018, un director din ANRE, Viorel Alicuș, enunța posibilitatea introducerii unei taxe de mediu pe centralele de apartament. El a arătat atunci că problematică este concentrarea mult mai mare de centrale individuale de apartament în zonele urbane, iar efectul acesteia este creșterea emisiilor de dioxid de carbon. „Ne vom trezi, și ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desființat și am redus capacitățile în instalații de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creșterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au niște condiții de mediu impuse clar de legislația actuală.
Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale”, a spus atunci oficialul ANRE.
Sursa: Economica.net
Fiecare centrală de apartament poluează, iarna, cam cât o mașină
„Gândiți-vă la un bloc numai cu centrale de apartament care trebuie să-și evacueze gazele de ardere, chiar dacă e gaz natural. Înseamnă o grămadă de coșuri care cresc local nivelul de poluare. Fiecare centrală de apartament poluează, iarna, cam cât o mașină”. Expertul în Energie, Ionuț Purica confirmă până aici argumentele invocate de ministrul Mediului și primarul Clujului, preocupați declarativ de impactul centralelor de apartament asupra mediului.
Sursa: Europa Liberă
- Știi care este soluția de viitor pentru sistemele de încălzire?
- Încălzirea electrică!
Ce este încălzirea electrica?
Energia electrică regenerabilă este viitorul. Chiar și pentru încălzirea unor spații, aceasta devine tot mai eficientă grație tehnologiilor tot mai performante. Prin încălzire în pardoseală sau panouri radiante se obțin astăzi economii între 25% și 60% fața de sistemele clasice de încălzire. În același timp se elimină zeci de riscuri, nu afectează în vreun fel sănătatea și păstrează aerul din clădiri curat, nepoluat.
Încălzirea electrică este ușor de adaptat oricărei locații, ușor de instalat, ocupă mai puțin spațiu și are o durată de viață mult mai mare decât sursele de căldură clasice, folosite preponderent până acum.
Avantajele încălzirii electrice
- costurile de întreținere sunt mult mai mici.
- este mai eficientă și necesită mai puțin efort.
- se poate adapta pentru aproape orice tip de încăpere.
- durata extrem de lungă de viață (până la 80 de ani) deoarece elementele de încălzire funcționează la o temperatură scăzută care nu afectează materialele.
- sigură și nepoluantă.
Sistemele de încălzire electrică emană căldura acolo unde trebuie încălzind zona dintr-o încăpere în care chiar stai. Transformă un procent mult mai mare din energia electrică în căldura de care te poți bucura. Elegante și eficiente, elementele care îți aduc această căldură sunt de multe ori mici și cu design elegant, precum panourile radiante, sau pur și simplu invizibile, precum încălzirea în pardoseală.
Sistemele electrice de încălzire își dovedesc avantajele și în ceea ce privește posibilitatea de a le controla, chiar și de la distanță. Majoritatea sistemelor de încălzire electrică pot fi programate datorită termostatelor inteligente și a senzorilor, dar pot merge și mai departe. Folosind sisteme inteligente de control și automatizare, poți monitoriza și controla încălzirea casei prin aplicații mobile, din casă sau de la distanță.
Încălzire sănătoasă
Încălzirea electrică se realizează fără toate impedimentele celorlalte sisteme de încălzire. Total nepoluantă, aceasta nu produce zgomot, alergii sau praf. Nu usucă aerul și este cea mai potrivită pentru a-ți menține sănătatea și pentru mediile în care locuiesc copii.
Fără risipă
Sistemele de încălzire electrică nu poluează și nu risipesc energie. Tehnologiile corecte, actuale, încălzesc spații mari la jumătate din costurile altor sisteme de încălzire. Pierderile de energie sunt mult mai mici, iar durata de viață este incomparabilă, între 25 și 80 de ani, timp în care nu trebuie să îți faci griji de costuri de întreținere.
Alege tehnologia modernă de încălzire pentru o casă caldă pe care să o întreții ușor. Află mai multe despre încălzirea prin pardoseală sau cea radiantă contactându-ne la adresa teknovolti@gmail.com sau prin formularul de contact de mai jos: